Comandă cartea

PROIECTUL 112

Scris pe data de 2009.04.08

Proiectul 112

Le răspund de fiecare dată, că le fac pentru că eu cred, cu sinceritate, că societatea va fi mai bună dacă şi noi suntem mai buni faţă de semenii noştrii. Le fac pentru că am doi copii cărora îmi doresc să le imprim de mici sentimentul respectului faţă de semeni şi de problemele acestora.

Totodată, îmi doresc ca toți cei care află de proiectele mele să înțeleagă că aceste probleme există, chiar dacă nu li se întamplă lor, în mod direct. Sunt convinsă că, dacă fiecare dintre noi se gândește un pic, într-un fel sau altul, aceste probleme ale societății ne-au atins, mai mult sau mai puțin, direct sau indirect, viețile tuturor.

Îmi place să provoc oamenii să gândească, să reacționeze și să-și depășească limitele, motiv pentru care încerc să gasesc abordări diferite și chiar unice, poate, ale unor probleme comune.
Așa am ajuns la Proiect 112 și a fost o reală provocare pentru toată lumea, indiferent că vorbim despre noi, echipa implicată în realizarea efectivă a proiectului sau despre toţi cei care ni s-au alăturat, într-un fel sau altul.

Proiectul luptă împotriva violenței domestice prin arta fotografică. Conceptul proiectului se bazeaza pe ideea ca aceste femei folosesc machiajul pentru a ascunde în fața societății faptul că sunt abuzate, motivația lor principală fiind aceea că, din păcate, ele nu sunt privite ca victime, ci, mai degrabă, atitudinea celor din jur este „sigur și-a meritat bătaia asta” sau „degeaba nu a bătut-o” …

Din păcate, România este definită de mentalităţi necorespunzătoare zilelor noastre şi dacă nu încercăm, fiecare dintre noi, să schimbăm câte ceva din aceste mentalităţi, societatea noastră va avea tot mai mult de suferit. Nimeni nu are dreptul de a lovi o altă persoană, dar acest fenomen nu va scădea dacă noi, societatea, nu facem ceva în acest sens, ci acceptăm tacit că acest lucru se întâmplă, dar nu se poate face nimic. Sigur că se poate! Important este să existe bunăvoinţa şi altruismul necesar de a ne păsa de ceilalţi.

Ni s-au alăturat un număr de 25 de bărbați puternici și marcanți ai României, bărbați care pot atrage atenția membrilor societății asupra acestui fenomen „invizibil”, dar extrem de prezent și cu urmări grave, indiferent că ne referim la abuzul fizic sau cel psihic. Pentru ca imaginile să aibă un efect puternic și memorabil, fotograful le propune și îi provoacă pe acești bărbați a se lăsa fotografiați în situații similare celor în care se află aceste femei, respectiv machiați pentru a evidenția urmele acestor abuzuri. Aceştia sunt Ilie Năstase, Elan Schwartzenberg, Răzvan Mazilu, Răzvan Ciobanu, Cristian Mungiu, Dan Bittman, Florin Piersic jr, Dan Chişu, Andrei Gheorghe, Vlad Craioveanu, Cătălin Botezatu, Mihai Dobrovolschi, Horia Brenciu, Dragoş Bucurenci, Smiley, Cătălin Ştefănescu, Mihai Petre, Andi Vasluianu, Tudor Giurgiu, Alex Abagiu, Andi Moisescu, Edi Petroşel, Dr. Constantin Stan.

Vorbim despre „răni” și expresii de frică, mânie sau doar dezaprobare, în decoruri ascunse, în spatele ușilor închise, imaginile finale evidentiază suferința acestor femei victime.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 25 martie - 8 aprilie în Holul Aulei Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, (luni-vineri 12.00 - 20.00, sâmbătă 10.00 - 18.00, duminică 10.00 - 16.00). În data de 30 martie va avea loc un eveniment restrâns şi o licitaţie de tip silent auction. Fondurile strânse în urma licitatiei din cadrul Proiectului 112 vor fi donate în întregime Programului CASABLU, urmând a fi folosite pentru administrarea şi întreţinerea adăpostului din Bucureşti, pentru găzduirea şi consilierea femeilor şi copiilor victime ale violenţei în familie.

Acelora care consideră că nu pot face mare lucru pentru a-şi ajuta semenii, motiv pentru care îşi văd liniştiţi de viaţă, doresc să vă spun că acest proiect, la fel ca şi precedentul ( Natural Born Beauties), a fost realizat cu ajutorul unei echipe mici, dar cu inima mare. Aceştia sunt Tudor Mărginean, Daniela Caia, Alexandru Ducu, Cristi Bănică si Mihai Ursa. De asemenea, vă rog să-mi permiteţi să le mulţumesc doamnelor Camelia Şucu şi Dana Bejan, fără de care acest proiect ar fi fost foarte greu de realizat, fratelui meu Petru Berciu şi partenerilor lui pentru suportul adus în realizarea acestor evenimente, precum şi Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, companiei Metrorex SA, hotelului JW Marriott, Societăţii Naţionale de Transport CFR Călători și companiei BGS care ne-au sprijinit în realizarea fotografiilor. Nu în ultimul rând, doresc să transmit Bibliotecii Centrale Universitare Bucureşti „Carol I”, toată aprecierea noastră pentru deschiderea şi înţelegerea cu care ne-au primit.
Vă așteptăm cu drag să vizitați expoziția, alăturându-vă astfel cauzei noastre.

Vă mulțumesc!

Articol din categoria: Proiect 112 | Păreri | Părerea ta!


Părerea ta